Acasă

Este fotografia o artă?

Din anul 1839, anul în care Louis Daguerre decide să facă public anunțul privind tehnica dagherotipiei și până astăzi, totul a fost fotografiat, de la portrete de familie și până la imagini reprezentând momente importante ale vieții.

„Fotografiile, reduse, mărite, reîncadrate, retușate, manipulate ori falsificate, dispar, devin prețioase, sunt cumpărate, vândute sau reproduse”1.

Fotografiile reprezintă experiențe capturate, iar aparatul de fotografiat nu este decât o unealtă, „brațul conștiinței și modul acaparator al acesteia”2, după cum afirmă Susan Sontag în eseul dedicat fotografiei sau după spusele lui Henri-Cartier Bresson „o extensie a ochiului”3.

Fotografiile ne modifică percepția și ne lărgesc noțiunile legate de ce merită și ce nu merită văzut, alcătuind o etică a privirii. Fotografiile nu sunt decât o interpretare a lumii, la fel ca pictura sau desenul.

Există și în ziua de astăzi opinii care afirmă că „fotografia reprezintă o reproducere mecanică a realității și în consecință imitația nu poate fi considerată o formă de manifestare artistică”4.

Este fotografia o artă?

Această întrebare aparent simplă a fost dezbătută timp de mai multe decenii de artiști, critici chiar și de către poeți. În secolul al XIX-lea, industria fotografiei a înregistrat un aflux de fotografi profesioniști chemați să răspundă cererilor de portrete și fotografii în continuă creștere.

Progresele tehnologice din a doua jumătate a secolului au făcut ca din ce în ce mai mulți amatori să intre în domeniul fotografiei. Aceștia au susținut că opera lor a fost „adevărata artă și fotografii profesioniștii nu caută decât profit”5.

Alții, din contră, au văzut fotografia ca o amenințare la „arta reală” și pentru comunitatea artistică în ansamblu6.

În 1839, pictorul Paul Delaroche declară că „începând de astăzi, pictura este moartă”7, iar două decenii mai târziu poetul Charles Baudelaire scrie într-o recenzie a Salonului fotografic de la Paris următoarele:

„Dacă fotografiei i se permite să completeze arta în unele dintre funcțiile sale, aceasta o va înlocui curând sau o va corupe cu totul”8.

În 1862 are loc în Franța o importantă dispută referitoare la statutul fotografiei ca artă. Studioul fotografic „Mayer&Pierson” a dat în judecată „Betbeder&Schwabbe” pentru încălcări neautorizate ale drepturilor de autor. Trebuie spus că la acel moment, drepturile de autor erau acordate doar subiectelor de artă, fotografia nefiind considerată o artă în adevăratul sens al cuvântului.

Dat fiind faptul că studioul „Mayer&Peterson” realizase fotografii cu oameni importanți din epocă, au hotărât să depună o plângere. Au câștigat cazul, stabilind un precedent, potrivit căruia „fotografia este o artă bucurându-se de aceleași drepturi de autor ca pictura sau sculptura”9.

La mijlocul secolului al XX-lea, fotografia își primește titulatura de artă, după ce prima expoziție de fotografia are loc în New York în anul 193710.